Posted on august 7, 2016. Filed under: educatie, genicid, media, miner, Mineriada, Petrosani, social, Uncategorized, ziare | Etichete:greva, miner, Mineriada, politica, presa, valea jiului |
Marin Ioan Duinea | august 6, 2016
Dacă minerii nu se respectă pe sine respectând, la propriu, nu doar declarativ, pe cei care-i consideră modele, eroii lor, atunci de ce alţii, care nu le cunosc cu adevărat istoria şi viaţa, să-i respecte? Politicienii n-o vor face niciodată, dar vor clama cu neruşinare compasiunea, respectul etc., pentru că istoria şi timpul prezent o demostrează că nu-i doare… nicăieri.
Fiecare localitate a Văii Jiului a comemorat/omagiat pe cei 22 de mineri măcelăriţi la Lupeni, în 6 august 1929, alţi 140 schilodiţi, iar alţii arucaţi în închisori. Oficialităţile locale şi judeţene, uneori şi reprezentanţi ai guvernelor, partidele politice îi comemorează la „punct fix”, acolo unde presa ştie că se vor aduna. Vor face frumos la poză, vor da declaraţii plângând de mila celor care, de peste 150 de ani, au tot luptat cu sisteme cerând până în zi de azi doar să muncescă în condiţii umane şi să fie plătiţi conform muncii depuse. Masacrul din 1929 a trecut graniţele, greva minerilor din Lupeni a fost printre primele baricade de luptă proletară din lume şi este prima mişcare revoluţionară din întreaga Europă în anii crizei economico-financiare din 1929. A fost o lecţie din care alţii au învăţat, dar românii – nu.
După ce s-au intonat imnuri şi s-au depus coroane, am ţinut cu tot dinadinsul să însoţesc un coleg de breaslă şi reprezentaţi ai Crucii Roşii la cimitirul unde aceştia sunt înmormântaţi. Drumul, prin acea colonie mizeră, cu gunoaie şi băltoace împuţite, ne-a venit de hac. Un bolovan ascuns de noroi şi apă ne-a “spart” maşina şi am rămas pe jos… Noroc cu oamenii de pe strada Nicuşor Gociu, care ne-au “cârpit-o” şi ne-au fost şi călăuze în cimitirul groazei…
La intrare, se află monumentul cu numele celor 22 de mineri omorâţi, şi o coroană de flori depusă de Mina Lupeni. Locul era prospăt cosit, în urmă trei zile, spuneau localnicii. Dar acolo erau doar 10 borne mortuare. Unde erau ceilalţi 12? Vroiam să văd, în special, mormântul lui Vitoş Gavrilă, cel care a fost primul miner împuşcat cu pistolul de prefectul de atunci al judeţului deschizând astfel masacrul.
A fost o adevărată aventură să le găsim mormintele. Am căzut în gropi, în morminte pe jumătate spălate de ape, pentru că nu se vedeau de verdeaţa luxuriantă, înaltă cât un stat de om, am dat peste şerpii de care ne-a vorbit o localnică refuzând să ne ajute în căutarile noastre, de frică…
I-am găsit greu, pentru că acele borne mortuare sunt minuscule raportate la buruienile viguroase. Noroc că grupul ştia copacul din preajma lor…
Totul arăta ca o profanare, o terfelire a unei memorii ce, în ochii mei, era sfântă. Acele vieţi frânte pentru un trai decent, morţi violente care au lăsat în urma lor atâta durere, văduve, orfani, hărţuire, presiune, foame…
Cât de nesimţit şi ce suflet mocirlos trebuie să ai pentru ca prin demagogie scârboasă să le aduci public omagii, iar faptic să nu le coseşti măcar buruiana de pe morminte şi să nu le aprinzi o lumânare, de ziua comemorării lor??? Oricine ai fi tu, om de rând, miner, primar, om politic etc., etc.!
Reţelele de socializare sunt pline de emoţii şi mesaje de respect şi preţuire…
Iertaţi-ne, voi minerilor-eroi, şi alţii ca voi din toate domeniile, pentru că nu vă merităm!
Cei 22 mineri-eroi ucişi la Lupeni: Gaboşi Martin (1889-1929)-miner la „Victoria”, Vasile Golcea (1902-1929)-de la mina „Ileana”, Gurzso Gavril (1893-1929)-de la mina „Ştefan”, Ghevelek Petru (1893-1929)-mina „Ileana”, Ion Groza (1911-1929)-mina „Carolina”, Fulop Mihai (1909-1929)-mina „Ileana”, Alexandru Negreanu (1900-1929)-mina „Ştefan”, Pataki Francisc (1902-1929)-mina „Ştefan”, Ştefan Tătar(1899-1929)-mina „Ileana”, Gavrilă Vitoş (1906-1929)-mina „Carolina”, Hegeduş Ştefan (1899-1929)-mina „Carolina”, Fruja Petru (19o8-1929)-mina „Carolina”, Gaal Irimie (1899-1929)-magazia de materiale, Kolcsar Ştefan (1896-1929)-consum, Groza Loghin (1902-1929)-neprecizat, Szigeta Dominic (mort 1929), Şandor Antoniu (mort 1929), Vasile Donciu (1896-1929)-mina „Ştefan”, Ioan Vulpe (1890-1929)-mina „Carolina”, Toma Maxim (1912-1929)-mina „Ştefan”, Sigismund Duca(1902-1929)-neprecizat, Moise Aron (mort în 9 august 1929). …cel mai în vîrstă dintre ei avea 39 de ani, iar cel mai tînăr, aproape 17 ani.”
(Din volumul Călătorie prin vîrstele Văii Jiului, autori Ioan Velica şi Carol Shreter, Editura Destin, 1993)
Aparut in Avantul Liber sub semnatura lui
Marin Ioan Duinea | august 6, 2016
Read Full Post |
Make a Comment ( None so far )
Posted on octombrie 29, 2008. Filed under: Adrian Nastase, Alegeri, Basescu, economia, manipulare, Mineriada, politica, Tariceanu, Vot | Etichete:Alegeri, Basescu, educatie, greva, invatamant, Mineriada, politica |
Menegimentul clasei politice exercitat prin miniştri de educaţie au pus învăţământul românesc pe butuci şi aici vreau sa fiu foarte clar NU CADRELE DIDACTICE SUNT RESPONSABILE PENTRU CRIZA PROFUNDA CI NEPRICEPEREA , AMATORISMUL, NEPĂSAREA ŞI CHEAR CINISMUL POLITICIENILOR:
Sistemul educaţional autohton ridică multe semne de întrebare mai ales din punct de vedere al calităţii şi performanţei din învăţământ ; degradarea continuă, nivelul tot mai scăzut, lipsa unei viziuni clare, desele imixtiuni ale vremelnicilor miniştri de resort au dus la şubrezirea continuă a actului educaţional creind instabilitate şi dezechilibre în sistem.
Permanentele schimbări efectuate atât în conţinutul programelor şi a manualelor cât şi în sitemul de testare şi evaluare al copiilor, lipsa unei politici clare de promovare şi totodată de stimulare a cadrelor didactice îşi arată acum din plin rezultatele :
- Absolvenţi de toate gradele complet nepregătiţi de a se încadra şi adapta cerinţelor economiei de piaţă reale existente , singurele lor şanse fiind ori să se reorienteze şi să se angajeze intr-un alt domeniu calificându-se practic la locul de muncă fie să emigreze în speranţa unui salar de necalificat dar mai consistent, în ambele cazuri studiile efectuate în sitemul românesc de învăţământ ramânând inutile.
- Nu atât calitatea îndoielnică cât lipsa totală de interes a cadrelor didactice, absenţa concurenţei şi a cointeresării ,decalajul enorm în salarizarea profesorilor , gradul înalt de penetrare al micii şi marii corupţii în mai toate relaţiile dintre inspectorate – profesorat ; profesor – părinte.
Dacă din punct de vedere al resurselor alocate, învăţământul a reuşit un oarecare proces de modernizare, de îmbunătăţire a condiţiilor materiale în deosebi prin construcţiile noi de şcoli şi prin dotarea acestora cu tehnică didactică de ultimă generaţie mai ales la oraşe principala problemă rămâne lipsa reformei în învăţământ.
- Ultimile evenimente au pus însă capac !
- Preluare problematicii învăţământului şi transformarea ei în campanie electorală, folosirea unei întregi bresle în lupta electorală reprezintă însă culmea cinismului de care poate da dovadă o clasă politică iresponsabilă.
Votarea în Parlament a legii prin care cadrelor didactice ar urma să le crească veniturile cu 50% ştiind bine că acest lucru este imposibil , promulgarea acestei legi de către Preşedenţie în ciuda tuturor avertismentelor, continuarea luptei pentru aplicarea acestei legi sfidând toate evidenţele denotă nivelul politicienilor noştri.
Si totusi, cu toată sofisticata manipulare, cu toată implicarea activă a liderilor sindicali în acest spectacol de joasă speţă, cu toate că s-a creeat un nivel de aşteptare din partea cadrelor didactice, refuz să cred că corpul profesoral se va lăsa păcălit, refuz să cred că nişte intelectuali se vor lăsa antrenaţi în acest joc politic din care ei au numai de pierdut şi tare mă tem de răzbunarea lor atunci când vor fi chemaţi să voteze pe 30 noembrie înlocuirea acestor politicieni cu orişice altceva.
Read Full Post |
Make a Comment ( 3 so far )