Archive for iunie 2010

Dan Diaconescu

Posted on iunie 22, 2010. Filed under: Cristian Tudor Popescu, Dan Diaconescu, manipulare, media, Mitica, politica, Televiziunea, Uncategorized | Etichete:, , , , , , , |

Patronul OTV, Dan Diaconescu, este unul dintre cei mai bogaţi jurnalişti din România. Potrivit Top 300 Capital, el are o avere de peste 33 de milioane de euro.

Diaconescu locuieşte într-o vilă din cartierul Primăverii, într-o zonă în care metrul pătrat de teren poate ajunge şi la 5.000 de euro. Tot în Primăverii, mai are o vilă de 2,5 milioane de euro, dar este şi proprietarul unui bloc pe bulevardul Carol, în valoare de 10 milioane de euro.

Diaconescu mai are o clădire de birouri în Băneasa, un apartament în Constanţa, şi o casă de vacanţă la Sinaia.Nici în privinţa mijloacelor de transport nu stă rău deloc. Are un yaht de 2 milioane de euro, un Rolls-Royce Phantom, un Rolls-Royce Drophead şi un Bentley Flying Spur. Patronul OTV are şi două elicoptere.

Cristian Tudor Popescu îi dedică un editorial colegului său de breaslă cu ocazia arestării acestuia ”

Acest ins reprezintă un pericol public nu de-acum, de când l-am văzut cu zgardă la mâini, şi nu pentru că ar fi şantajat nu ştiu ce primar de comună. Şi-a câştigat celebritatea urinând seară de seară nu numai pe regulile elementare ale jurnalismului, dar şi pe cele ale convieţuirii umane. Cică se face vinovat de şantaj. Dar când la OTV erau prezentate fragmente de dosar aduse direct din sertarul procurorului, când se făceau „reconstituiri”, când se umplea cadrul şi telefonul de „martori” pentru ca un om să fie judecat, condamnat şi executat în direct, unde era DNA să îl acuze pe D. Diaconescu de crimă? Când toate treptele degradării omeneşti, inclusiv handicapul fizic şi mental, au fost folosite lejer ca să iasă încă o amendă promo la CNA, încă un punct de rating, încă un elicopter şi-un Rolls Royce pentru „domnu’ Dan”, ce-au făcut statul, societatea românească împotriva monstruozităţilor OTV? Era nevoie de reclamaţia de şantaj a primarului Moţ pentru ca organele să vadă vilele, blocurile, elicopterele, yachturile, superlimuzinele adunate de un „jurnalist” cu o televiziune de apartament ? „
Dan Diaconescu părea un geniu managerial la 40 de ani cu cele 33 de milioane de euro acumulate ca avere, având în vedere că OTV, postul său de televiziune, nu a avut aproape nici un profit în cei aproximativ zece ani de existenţă, ci doar o cifră de afaceri totală de 5.110.804,1 lei şi un total al pierderilor 985.243,2 lei. Doar în 2004 a fost afişat un profit net/brut de 1815772 mii lei.
Procurorii DNA l-au pus sub învinuire luni pe Dan Diaconescu, acestuia fiindu-i aduse la cunoştinţă acuzaţiile de şantaj şi ameninţare în legătură cu primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ. În rezoluţia de începere a urmăririi penale faţă de Dan Diaconescu – datată 18 iunie – se arată că acesta, „în calitate de administrator şi realizator de programe la postul OTV, a exercitat acte de ameninţare, atât în mod direct, cât şi prin intermediul lui Dorel Petru Pârv, cu scopul de a determina persoana vătămată, Ion Moţ, primarul comunei Zărand, judeţul Arad, să dea o sumă totală de 200.000 euro”.
Sub presiunea acestor ameninţări, din suma pretinsă iniţial, edilul din Zărand a plătit efectiv 30.000 euro şi 4.200 lei. „Ameninţarea constă în darea în vileag a unor fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana vătămată, cum ar fi alegaţia că ar deţine o avere importantă, nejustificată, precum şi că ar efectua tranzacţii ilicite cu terenuri agricole, păgubind astfel cetăţenii comunei Zărand”,

Am fost şantajat. Nu am vrut să le fac rău, nici la unu, nici la altul, dânşii au insistat să le dau bani, dar nici dacă aveam fabrică de bani… Au cerut bani împrumut să le dau, n-am făcut rău la nimeni, am ajutat cât am putut. Tot din două în două săptămâni mă sunau, domnule, bani, bani, n-am mai rezistat, trebuia să fac ceva. Trebuia să vând casele să le dau, ca Dan Diaconescu să se plimbe cu yahturile sau lui Doru Pârv, marele clarvăzător„, a declarat, pentru Ştirile Pro TV, edilul din Zărand.

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

Dileme pedeliste post – moţiune

Posted on iunie 17, 2010. Filed under: Basescu, boc, criza, elena udrea, guvern, media, politica | Etichete:, , , , , |

Preşedintele PSD a afirmat că în locul premierului Emil Boc la dezbaterea moţiunii de cenzură ar fi trebuit să fie prezent preşedintele Traian Băsescu, şeful Executivului fiind un simplu „executant”.

„Singurul care trebuia să fie în faţa Parlamentului şi să îşi asume tăierile de pensii şi salarii este Traian Băsescu. Nu este normal să batem câinele pentru că stăpânul vrea să ne facă rău. Traian Băsescu să aibă curajul să iasă din spatele zidurilor de la Cotroceni, să le spună românilor de ce i-a minţit acum şase luni. ( … ) Nu votez moţiunea pentru orgoliul lui Traian Băsescu, care a devenit tot mai închis în palatul lui şi tot mai dependent de curtenii cu limba şi cu buzunarul la fel de gros. (…) Nu mă interesează nici cine va câştiga războiul din PDL dintre Elena Udrea şi Blaga, Videanu şi Berceanu. (…) Nu votez nici măcar pentru ca gruparea independenţilor să mai câştige un minister. Nu votez nici pentru ca doamna Anastase să îşi recâştige locul în bătălia muzelor în topul slugărniciei. (…) Nu îmi fac iluzii că Traian Băsescu va numi un premier social-democrat sau un premier liberal, pentru că va numi un om zelos şi servil, un om poate mai înalt sau poate mai mic decât domnul Boc, dar cu aceeaşi slugărnicie”, a afirmat preşedintele PSD

Acum trei zile, înainte de votarea moțiuni, Elena Udrea a promis la Camera Deputaților şampanie „din partea casei” parlamentarilor dacă salvează guvernul. „Dacă pică moţiunea, şampania o dau eu”, a intervenit ea în pariul pus de Cezar Preda cu Daniel Oajdea pe capul guvernului Boc. Cum guvernul Boc a rămas în funcție rezultă că pariul trebuie respectat.

Drept urmare zilele acestea Elena Udrea este așteptată la Camera Deputaților să dea șampania pentru a se sărbătorii tăierea pensiilor și salariilor. Colegii din presă spun că Elena Udrea nu se va prezenta cu orice fel de șampanie în fața colegilor. Nu de alta, dar nu se asortează cu poşeta Louis Vuitton sau cu pantofii de firmă.

Drept urmare e de așteptat ca Udrea să vină cu un Clos Du Mesnil 1995 (750 de dolari sticla. Marcă din 1843), Bollinger Blanc de Noirs Vieilles Vignes Francaises 1997 (400 de dolari sticla. E făcută din struguri din care se face un pinot noir excelent) sau Dom Perignon Rose (în jur de 350 de dolari sticla).Unii parlamentari spun că și Schramsberg J schamm 1999 ar fi bună dar costă doar 80 de dolari sticla și nu se cade să facă așa ceva Elena Udrea.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, întrebat vineri dacă Elena Udrea are şanse să fie numită în funcţia de premier, a răspuns că Guvernul Boc nu o să pice şi, în aceste condiţii, nu are rost să facă speculaţii pe acest subiect.

Pe de altă parte, Berceanu a admis că s-ar putea să se facă o remaniere a actualului Guvern dar a evitat să comenteze anunţul făcut în acest sens de deputatul PDL Ioan Oltean. Acesta a declarat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că după aplicarea măsurilor de austeritate, până la finele lunii iunie sau la începutul lunii iulie, va avea loc o remaniere a Guvernului, dar nu a menţionat la ce miniştri se referă. „Nu ştiu, are probabil şi domnul Oltean părerile lui”, a fost comentariul lui Berceanu.

Faţă de cele 2-3 voturi favorabile moţiunii pe care le aştepta din partea PDL, opoziţia a avut o surpriză plăcută din partea democrat-liberalilor. Cel puţin patru parlamentari PD-L au votat textul: Daniel Oajdea, Teo Trandafir, Georgică Severin şi Silviu Prigoană. La fel ca toţi cei care s-au pronunţat „pentru”, şi acesta din urmă a fost aplaudat de opoziţie şi protestatarii adunaţi în loje. Spre deosebire de restul însă, el a fost „vizitat” la bancă de Daniel Buda, mâna dreaptă a lui Emil Boc. După un scurt dialog, Buda l-a bătut pe umăr pe Prigoană. Teo Trandafir a fost aplaudată îndelung. Ea a ţinut câteva secunde bilele în aer şi le-a introdus apoi în urne râzând, fiind îmbrăţişată de social-democrata Aura Vasile şi felicitată de mai mulţi parlamentari PSD şi PNL.

Read Full Post | Make a Comment ( None so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...