social

Făţarnica jelanie a ortacilor, autorităţilor şi politicienilor – minerii, măcelăriţi în ‘29, printre bălării şi şerpi

Posted on August 7, 2016. Filed under: educatie, genicid, media, miner, Mineriada, Petrosani, social, Uncategorized, ziare | Etichete:, , , , , |

Anunțuri
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

România sau Ungaria, pro sau contra FMI

Posted on Iulie 26, 2010. Filed under: criza, economia, FMI, guvern, media, Mitica, politica, social, Uniunea Europeana | Etichete:, , , , , , , |

Două concepţii diferite de abordare a crizei economice, două filosofii diametral opuse de abordare a situaţiei,

Romania lui Băsescu, fidelă concepţiei după care  ” Capul plecat sabia nu-l tae ” acceptă masurile Fondului Monetar Internaţional de restrângere a cheltuelilor bugetare ,de îndatorare cu multe miliarde de dolari, de crestere a taxelor şi a impozitelor, de diminuare a pensiilor si a salariilor, de strangulare în fapt a economiei naţionale.

Ungaria lui Victor Orban renunţă la binecuvântarea FMI, îşi aminteşte că este ţară europeană , cooperează în deosebi cu Germania, încearcă să îşi direcţioneze resursele spre dezvoltare economică, nu reduce veniturile populaţiei ci se axează pe dezvoltare.

După aproape patru ani de la cele relatate mai sus pot acum posta liniştit

Concluzie tristă

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Caracatita Paul

Posted on Iulie 9, 2010. Filed under: Caracatita Paul, criza, familie., media, pensionar, politica, social | Etichete:, , , , , |

Caracatiţa Paul, de la Acvariul din Oberhausen, şi-a făcut milioane de duşmani, cu ocazia Campionatului Mondial de fotbal din Africa de Sud. În special după ce a prezis că Germania va fi învinsă de Spania în semifinale.

  • Paul a prezis si victoria Spaniei din finala cu Olanda , daca si asta se va adeverii vom avea in fine si noi o speranta , vom putea si noi in sfarsit sa ne adresam cuiva priceput , vom afla raspunsuri la intrebarile ce ne macina , raspunsuri pe care nu le vom afla nici din partea politicienilor nostri nici din partea presei sau a analistilor.
  • Paul este ultima noastra speranta de a afla daca si cand se va termina criza , daca vom reusii sa ajungem la capat , daca vom supravietuii !
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Televiziunea, drog periculos !

Posted on Aprilie 9, 2010. Filed under: democraţie, economia, educatie, familie., guvern, invatamant, justitie, manipulare, media, politica, social, Televiziunea | Etichete:, , , , , , , , , , |

  • « In casa unde sta aprins un televizor, este cineva care nu citeste…»

Televiziunea a devenit un drog pentru că este singura alternativă de distracţie pentru milioane de români, tubul catodic suplineşte lipsa de aventuri din viaţa noastră dar răul cel mai mare  este că televizorul devine, dintr-un mijloc de divertisment, stăpânul întregii noastre vieţi, care ne porunceşte cum să ne îmbrăcăm, ce să mâncăm, cum să vorbim, cum să gândim.

  • Pasivitatea , insensibilitatea  este cultivată voit sau nu în subconştientul telespectaturului , abundenţa ştirilor contradictorii , manipularea continuă a minţii , supra impresionarea ochiului ,  tensionarea  voită a faptului cotidian ,  fuga după senzaţional ,   preponderenţa  ştirilor negative din programene de actualităţi  induc toate    sentimentul ca nu se mai poate face nimic ,  răul nu mai poate fi controlat ,  situaţia a scăpat de sub control , nu se mai poate reacţiona , împotrivirea este inutilă !

Apare sentimentul de insingurare  ,  de incertitudine , de disperare ,  omul se refugiază tot mai mult în interiorul propriului apartament , în faţa micului ecran , aşteaptă înfrigurat  ca propriile probleme  să se rezolve de la sine ,  aşteaptă ca televizorul să îi aducă vestea cea bună .

  • Din păcate cine se uită prea mult la televizor nu mai are timp să trăiască , devine sedentar şi dependent , nervos şi neputincios , credul şi uşor de manevrat o jucărie în mâna guvernanţilor , un client docil în faţa comercianţilor , un  veşnic debitor al băncilor, un sclav modern , tipul de OM NOU pe care comunismul l-a scăpat din gheare dar pe care l-a recuperat cu mult entuziasm capitalismul nostru original.

Marea găselniţă a societăţii de consum , televizorul este unealta prin care suntem direcţionaţi şi conduşi , manevraţi şi îndobitociţi , cultivaţi spre a ajunge inculţi , informaţi spre a devenii dezinformaţi , distraţi spre a devenii posomorâţi.

  • Românul , mare amator de manele şi telenovete , bârfe mondene şi hlizeli tălâmbe , ştiri macabre despre violuri şi crime , arestări în direct sau în reluare , are la dispoziţie 22 de canale naţionale plus cele locale , se poate bucura în sărăcia lui de bogăţia programelor televizate  , este statistic de departe cel mai serios telespectator dintre europeni .

Morala :


Citește articolul întreg | Make a Comment ( 2 so far )

Reforma clasei politice

Posted on Martie 15, 2010. Filed under: Adrian Nastase, boc, criza, democraţie, economia, guvern, media, politica, social | Etichete:, , , , , , , , |

  • Lansarea discuţiei despre modificarea Constituţiei, în acest moment, are drept scop aruncarea unei perdele de fum, dupa cum afirma si Adrian Nastase.
  • Nu iesirea din profunda criza economica ii preocupa pe guvernanti ,

ce daca investiţiile străine directe au însumat în luna ianuarie 302 milioane euro, în scădere de circa 3,7 ori faţă de nivelul înregistrat în luna corespunzătoare din 2009, de 1,12 miliarde euro.

În 2009 valoarea investițiilor străine directe a scăzut la 4,89 miliarde de euro, jumătate din valoarea înregistrată în 2008, acoperind în proporție de 96,9% deficitul de cont curent, potrivit datelor BNR.

  • Pentru PDL important este sa avem o singura camera dar ce conteaza,

la finalul anului 2010, datoria publică a statului român va ajunge la 171,98 miliarde de lei, dacă ținem cont de faptul că la finalul anului 2009 datoria publică era de 140,08 miliarde de lei, iar deficitul bugetar convenit cu Fondul Monetar Internațional pentru anul acesta este de 31,9 miliarde de lei.

Raportând aceste cifre la populaţia României, care număra aproximativ 21,69 milioane de locuitori, conform rezultatelor ultimului recensământ, reiese că fiecare cetăţean român, indiferent de vârstă sau dacă are un loc de muncă, duce în spate o datorie de circa 7.928 de lei, echivalentul a 1.933 de euro.

Dacă raportăm însă datoria publică la populaţia activă (9 milioane de locuitori fără şomeri), atunci valoarea ei este de 19.108 de lei, adică 4.660 euro, iar dacă luăm în calcul doar persoanele care lucrează (adică 4,37 milioane de salariați potrivit INS), atunci datoria publică ajunge la 39.354 lei\salariat, adică 9.558 de euro\salariat.

  • Important, in optica PDL, este sporirea puterii presedintelui in

cadrul unei noi constitutii si nu faptul ca unu din trei someri din Romania nu a mai avut un loc de munca de un an iar unul din opt români care au fost concediați nu şi-a mai găsit un job de mai bine de doi ani. Pe de altă parte, în trimestrul trei al anului trecut, 67% din şomerii români fuseseră concediați în ultimele 12 luni. La nivel european, 34% din șomerii din Uniune nu au mai avut o slujbă de peste un an, adică echivalentul a peste şapte milioane de persoane.

Raportul “Ocuparea forţei de muncă în Europa” pentru anul 2009 al Comisiei Europene arată că în medie un şomer român are nevoie de 9,7 luni ca să-şi găsească o slujbă nouă.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

A inceput iar scoala

Posted on Septembrie 14, 2009. Filed under: educatie, invatamant, media, politica, social | Etichete:, , , , |

Radu Mazare hitlerist Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre face ce face şi iese iar în evidenţă. Prezent la deschiderea anului şcolar de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” pentru a le da sfaturi elevilor, politicianul le-a spus celor mici că nu prea îi plăcea şcoala.

„Ştiţi de ce nu îmi plăcea şcoala? Pentru că începea dimineaţa şi pentru că erau lungi orele”, a spus cu nonşalanţă politicianul. Radu Mazăre a recunoscut că instituţia numită „şcoală” îi provoca suferinţă: „Şcoala mă chinuia să învăţ şi mama mă chinuia că trebuie să învăţ, dar trebuia să învăţ că dacă nu învăţam când ajungeam mare ajungeam nătărău. Şi dacă nu învăţam nu era bine, că nu puteam să mai am maşinuţe, nu puteam să mai am jucării”.

Pentru a concluziona în stilu-i caracteristic, Mazăre a mărturist ziariştilor: „Să ştiţi că nu eram printre elevii silitori, nu eram tocilar, îmi ziceau brânză bună în burduf de câine, alergam după fete şi învăţam la două-trei materii care îmi trebuiau pentru facultate. Atunci aveam costum de elev, dar mai schimbam cravata, puneam alta, mai strâmtam pantalonii, făceam ce ne lăsau comuniştii. Cum să agăţi gagicile dacă nu arătând bine?”

  • Am reprodus aici un articol din Libertatea pentru ca e tare de tot, din cateva fraze poti sa deduci un mare adevar. Domnul Mazare si-a exprimat aici adevaratele sentimente fata de scoala, de educatie, de invatamant.
  • Daca mai punem la socoteala si remarcile presedintelui la adresa scolii si a invatamantului in general, remarci ce l-au facut celebru, putem sa ne dam seama cam ce atitudine au liderii nostri fata de aceasta problema.
  • Sa nu ne mai miram atunci de tarele  sistemului de invatamant, de nivelul de mediocritate al elevilor, de indiferenta cadrelor didactice, de lipsa de viziune al politicienilor.
  • Un lucru ramane totusi pozitiv, si anume faptul ca pe unii politicieni ii mai ia gura pe dinainte si astfel mai deslusim si noi adevaratele lor intentii.
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Cabinetul Boc redescoperă curbele de sacrificiu

Posted on Decembrie 26, 2008. Filed under: Basescu, boc, economia, guvern, Iliescu, liberal, media, social, Tariceanu, ziare | Etichete:, , , , , , |

grivitarosie Îmi amintesc de manualele de istorie din anii de liceu, de perioadele de mult apuse, de anii teribili 1929 – 1933 ai crizei economice şi tot ce a urmat, foamete şi deznădejde, sărăcie şi îmbogăţiri rapide, demonstraţii şi greve sângeroase,  reorientări pe plan economic dar şi politic, pe plan extern schimbări strategice şi izbucnirea celui de al doilea război mondial.

Lumea s-a schimbat şi a evoluat de atunci, crizele nu mai pot fi rezolvate doar cu soluţii extreme şi totuşi primele măsuri luate de cabinetul Boc nu prevestesc nimic bun.

  • După ce în campania electorală pesediştii, dar şi pedeliştii ne promiteau creşteri de pensii şi salarii, primele luări de poziţie a noilor guvernanţi par să indice contrariul, profesorii nu mai pot spera la creşterea cu 5o%, cei din administraţie în loc de creşteri salariale se pot aştepta la restructurări, intreprinderile mici în loc de ajutor vor ” beneficia ” doar de creşteri ale impozitelor şi taxelor, locurile de muncă se vor împuţina.

Atacul asupra salariilor şefilor  agenţiilor  guvernamentale şi ale directorilor de regii autonome nu vor aduce prea mulţi bani la buget, adevăratul scop urmărit este doar pregătirea pshihologică a populaţiei.

Adevăratele reduceri bugetare vor fi făcute tot pe seama noastră, noi vom plătii costurile crizei financiare prin limitări de creşteri salariale, creşteri de taxe, şomaj şi inflaţie.

Un singur lucru nu pare să se schimbe şi anume înlocuirea clientelei politice, cea care va beneficia de comenzile de stat, de eventualele intrări de capital pentru investiţii în infrastructură de cei ce îşi vor multiplica conturile bancare profitând de noile condiţii create.

Decapitarea întregii conduceri a Ministerului Transporturilor şi viitoarele înlocuiri în posturi, chiar cu salarii diminuate, ne face să bănuim deja cât de mare este numărul celor ce se luptă pentru un ciolan mai arătos şi cât de mare e dorinţa de a parvenii.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 2 so far )

Teodor Stolojan premierul crizei

Posted on Decembrie 10, 2008. Filed under: Adrian Nastase, Alegeri, Basescu, criza, democrat, Iliescu, ion iliescu, liberal, media, politica, social, ziare | Etichete:, , , , |

teodorstolojanTeodor Stolojan a fost azi desenat de preşedinte de a forma noul guvern reprezentant al coaliţiei proaspăt formate ca rezultat al negocierilor dintre partidul de stânga PSD şi partidul preşedintelui PDL de orientare populară .

Majoritatea de 80% din parlament conferă noului guvern o putere decizională  absolută ţinând cont că în opoziţie se găseşte doar PNL, prea slab pentru a împiedica eventualele erori de guvernare ce vor apare neândoielnic  în condiţiile de criză economico-financiară peste care vom fi obligaţi să trecem şi în care soluţiile vor fi preponderent de stânga respectiv de sprijin al păturilor sărace ale societăţii în detrementul iniţiativei private practic o revenire a politicilor economice din perioada 1990 – 1996 prin care România a rămas mult în urma Ungariei Cehiei Slovaciei sau Poloniei , ţări ieşite de sub comunism în 1989 având probleme similare cu ale noastre.

Dacă în statele susmenţionate s-a aplicat o politică de dreapta, de incurajare a iniţiativei private şi prin aceasta de creştere economică, produsul intern brut a crescut permanent  iar creşterea salarială a fost o rezultantă firească a acestui proces, la noi în schimb s-a început exact invers şi anume prin creşterea salariilor în detrementul iniţiativei private blocând dezvoltarea societăţilor comerciale şi ducând în final la expozia inflaţionistă de 300% de pe vremea premierului Văcăroiu.

Criza prin care va trece România nu va putea fi soluţionată prin măsuri populiste de stânga de creştere a salariilor şi a pensiilor ci din contră de soluţii liberale de dreapta de sprijinire a întreprinderilor şi de susţinere a băncilor de restructurări în administraţie şi învăţământ soluţii dureroase pe termen scurt dar indispensabile pentru a depăşii momentul actual.

Din păcate preşedintele nu a fost de acord cu soluţia liberală în an de alegeri prezidenţiale, soluţie ce i-ar fi erodat popularitatea dar în schimb ar fi scos România rapid din criza economică iar omul simplu ar fi suferit mai puţin.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 3 so far )

Plan diabolic la Cotroceni

Posted on Decembrie 4, 2008. Filed under: Adrian Nastase, Alegeri, Basescu, blaga, blog, criza, democrat, economia, Iliescu, ion iliescu, liberal, manipulare, Maria Barbu, media, Melescanu, oprescu, partidul conservator, politica, Realitatea, social, social democrat, Tariceanu, Uninominal, vanatoare, vanghelie, videanu, Vot, ziare | Etichete:, , , , |

ursu

Anunţul lui Boc ” Dreapta a câştigat alegerile parlamentare şi în consecinţă primul partid cu care vom negocia va fi PNL ” a fost o manipulare grosolană , recunosc că m-a păcălit şi pe mine. Reacţia peneliştilor speriaţi de perspectiva colaborării în continuare cu Băsescu a fost pe măsură, maximizând imediat pretenţiile, ridicând ştacheta pentru a se asigura împotriva imprevizibilului preşedinte.

  • Logica Cotroceniului era însă mult mai simplă, departe de a mai dorii vreo înţelegere cu liberalii, pedeliştii urmăreau de fapt alianţa cu PSD în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor.

Întradevăr Băsescu este conştient că nu un liberal îi poate fura scaunul de sub fund, doar un pesedist sau eventual un independent ( ex. Oprescu de la capitală ), sprijinit de o coaliţie PSD – PNL ar putea să îl extragă de la Cotroceni şi eventual să îi pună în braţe dosarul flota.

Planul are mari şanse de reuşită având în vedere foamea baronilor locali pesedişti care destul au făcut tuşa cu atât mai mult cu cât PDL-ul este dispus la compromisuri majore în atingerea obiectivului preşedintelui.

Abea acum îmi dau seama de ce a aruncat Băsescu petarda prin care ne anunţa recesiunea ce va urma la anu, indiscutabil se profilează o politică populistă de creşteri salariale şi majorări de pensii în ciuda crizei economice mondiale, o politică de satisfacere a revendicărilor ce va arunca ţara în recesiune, iar dacă criza va fi mai mare cu atât mai bine, se va da vina pe pesedişti, pe greaua moştenire penelistă iar preşedintele va apărea în faţa naţiunii ca unicul salvator al românilor iar după ce îşi va asigura al doilea mandat, de ce nu, se poate umbla şi la constituţie pentru ca primul om în stat să dispună de puteri cu adevărat de necontestat.

  • Singurii care îşi mai dau seama de gravitatea situaţiei par a fi unii pesedişti din grupul lui Iliescu şi Năstase pe care Basescu îi şi are foarte strict în vedere şi pe care nu încetează să îi discrediteze atât în opinia publică cât şi în partid, doar bietul Geoană orbit de perspectiva unui post de prim ministru îşi face iluzia că îl poate contracara pe preşedinte.

Planul acesta are un singur punct slab, sforarii de la Cotroceni nu au calculat cu exactitate cantitatea impresionantă a pretenţiilor, cererea imensă a clientelei politice a acestui mare partid la care se va adăuga bineânţeles şi necesitatea satisfacerii pretenţiilor propriei clientele politice care este comparabilă cu cea a PSD-ului cu atât mai mult cu cât ambele partide au cumpărat voturi, au mituit electoratul, au cheltuit multe milioane de euro în această campanie electorală.

Cu siguranţă mulţi dintre clienţii politici ai celor două partide vor ieşii în pierdere ceea ce va da naştere unui val de nemulţumire mai ales în rândurile doi şi trei ce va duce la erodarea rapidă a noului FSN creat de care ar putea beneficia PNL-ul de pe banca opoziţiei.

  • Din păcate singurii care vom suferii vom fi noi oamenii obişnuiţi care avem toate şansele să ne confruntăm cu o inflaţie ieşită de sub control, o lipsă acută a locurilor de muncă, şi eventual cu creşterea numărului de clienţi la cantinele de ajutor social.
Citește articolul întreg | Make a Comment ( 2 so far )

Tăriceanu – totul sau nimic !

Posted on Decembrie 1, 2008. Filed under: Alegeri, Basescu, democrat, Iliescu, ion iliescu, Maria Barbu, media, Monica Iacob Ridzi, partidul conservator, politica, Realitatea, social, social democrat, Tariceanu, Uninominal, vanghelie, videanu, Vot, ziare | Etichete:, , , |

2512776875_69eedb0890_o

Partidul Naţional Liberal este condamnat să conducă guvernul acestei ţări în perioada următoare în ciuda crizei economice mondiale ce se va abate asupra noastră de anul viitor.

De altfel soluţia liberală este singura soluţie valabilă prin care criza va fi resimţită cel mai lejer de către populaţie, fără scăderi majore în veniturile românilor, fără un şomaj exagerat şi fără riscul unei inflaţii ameţitoare ce ar genera un dezastru economic.

În urma alegerilor de la 30 noembrie în care nici PSD dar nici PDL nu au obţinut decât o treime din voturi, rolul liberalilor a crescut considerabil, nici un partid nu poate accesa guvernarea de unul singur, în plus nici democraţii lui Băsescu dar nici socialiştii lui Geoană nu au decât o singură soluţie – ALIANŢA CU LIBERALII !

Tăriceanu este deci în postura de a dicta programul de guvernare şi de a conduce viitorul guvern indiferent de voinţa PSD sau PLD indiferent de mândria unui preşedinte înfrânt sau de visurile de marire ale unui fost ambasador în SUA.

Alianţa ce se va creea între PNL şi UDMR va neutraliza orisice opoziţie şi va prelua practic conducerea unui guvern responsabil ce va scoate România din criza economică ce se prefigurează.

Tăriceanu se va dovedii un vrednic urmaş al Brătenilor spre deosebire de Stolojan ce vremelnic a condus acest partid nereuşind să fie decât un lider de conjunctură, prea slab de a lua decizii politice majore necesare.

Indiferent de coaliţia care se va naşte PNL este condamnat să se erijeze în lider pentru a avea un viitor pe eşicherul politic românesc, liberalii neavând posibilitatea să devină vioara a doua la guvernare nici în faţa unui Basescu imprevizibil nici în faţa unui partid MONSTRU aşa cum l-a denumit chear Mircea Geoană.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 3 so far )

Să alegem între programe anticriza şi lovituri de stat

Posted on Noiembrie 12, 2008. Filed under: Alegeri, Basescu, criza, democrat, economia, media, politica, social, Tariceanu, Uninominal, Vot, ziare | Etichete:, , , , , |

taticeanubasescu

În timp ce preşedintele Băsescu ne informează cum se va desfăşura LOVITURA DE STAT prin care forţele oculte se vor instala la putere, prin ce mijloace haine va fi el înlăturat de la putere, ce conspiratii se pregătesc împotriva ţărişoarei noastre dacă nu vom vota pe 30 noembrie cu PD-L-ul prezidenţial, Primul Ministru s-a pus pe treabă :

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a susţinut o declaraţie de presă pe tema economiei şi a locurilor de muncă, în contextul crizei financiare care ameninţă să lovească şi ţara noastră.

„Am considerat că este necesar ca Guvernul să prezinte un plan bine articulat de creştere de locuri de muncă şi de creştere economică.” a declarat premierul. În prag de alegeri, actualul premier lasă moştenire viitorului guvern un programul care se întinde pe patru ani şi are o valoare de 10 miliarde de euro. Acesta are trei priorităţi: oamenii, firmele româneşti şi sectorul bancar. „Vom continua să scădem taxele. CAS-ul va scădea la 30%. Vom ajunge astfel la una dintre cele mai scăzute contribuţii sociale din Europa.”

Potrivit premierului, începand cu 1 ianuarie 2009 va fi acordat un bonus de 5% pentru toţi cei care îşi plătesc impozitele la timp. De asemenea, dividendele care vor fi reinvestite sau investite în firme noi vor fi scutite de plata impozitelor.

Premierul a anunţat şi că guvernul va dubla fondurile bugetare alocate programelor de construcţii de locuinţe.

În domeniul şomajului, pentru fiecare loc de muncă nou creat, întreprinderile vor primi 1000 de euro pentru angajarea unei persoane care şi-a pierdut slujba de mai mult de trei luni.

Programul Guvernului mai presupune suplimentarea plafonului de garantarea a creditelor pentru IMM-uri cu 100 milioane de euro anual.

In domeniul bancar, Tăriceanu a afirmat că principala problemă în România este reprezentată de lipsa lichidităţilor pentru credtiare. În acest sens, guvernul va majora capitalul social al CEC Bank cu 250.000 de euro. Şi sectorul IMM va fi susţinut, prin intermediul Exim Bank.

De asemenea premierul a anunţat înfiinţarea unui grup de lucru care va avea sarcina realizării unui „masterplan” pentru a se asigura că una din funcţiile de bază ale sistemului bancar, finanţarea economiei, să fie îndeplinită cu succes.

Miercuri a avut loc o şedinţă de guvern, urmată de o întâlnire a premierului cu bancherii pentru a discuta despre efectele crizei financiare asupra sitemului economic românesc.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Regele Mihai şi Regina Ana sărbătoresc Nunta de Diamant

Posted on Iunie 10, 2008. Filed under: familie., media, politica, rege, social, ziare | Etichete:, , , , |

  • Marţi şi miercuri, la Bucureşti şi la Sinaia, vor avea loc manifestări la care participă membri ai familiilor regale europene. Marţi seară, la Ateneul Român va avea loc un concert dirijat de Horia Andreescu. Miercuri, oaspeţii vor merge la Castelul Peleş.

In noiembrie 1947, Regele Mihai a plecat la Londra pentru a asista la nunta verişoarei sale, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, aici imediat după nunta Reginei Elisabeta, Regele Mihai a fost invitat la o recepţie de către Marele Duce Jean de Luxemburg la celebrul Hotel Claridge’s. „Cînd am ajuns, am urcat la apartamentul unde ştiam că e mama. Intrînd, am văzut-o pe regina Elena, pe ducesa de Aosta, sora ei şi pe mama. Iar de vorbă cu ele, în picioare, era un tînăr în uniformă… Cum nu ieşisem de multă vreme din armată, în loc să fac o reverenţă, am luat poziţie de drepţi şi l-am salutat lovind călcîiele ca un soldat! M-am simţit atît de umilită de mine însămi, încît am ieşit imediat, ca să merg la verişoarele mele, care erau la alt etaj”, povestea Regina Ana momentul în care l-a cunoscut pe Regele Mihai. Pe mama Regelui, Regina Mamă Elena, Principesa Anne de Bourbon Parma o cunoscuse cu cîţiva ani înainte la Copenhaga, viitoarea Regină a României fiind rudă apropiată a Familiei Regale a Danemarcei. Chiar Ana şi familia sa au fost ajutate în mai multe rînduri de către cea care mai apoi i-a devenit soacră. Întîlnirea de la Hotelul Claridge’s a însemnat dragoste la prima vedere. „După asta am mers la cinema împreună, pentru că regele nu ştia cum se stă la coadă la cinematograf, cum se plăteşte. Fratele meu Michel şi cu mine l-am învăţat cum se trăieşte simplu, nu într-un palat. Aşa a aflat cum se stă la coadă, cum se plăteşte la un magazin, cum se cumpără bilete la cinema. Era amuzant. Nu ştia nici cum se plăteşte taxiul”, îşi reamintea Regina Ana.

  • Sa le uram si noi MULTI ANI FERICITI !
Citește articolul întreg | Make a Comment ( 9 so far )

A început bătălia electorala

Posted on Aprilie 23, 2008. Filed under: Alegeri, Basescu, liberal, manipulare, media, oprescu, politica, Realitatea, social, social democrat, Vot | Etichete:, , , , |

A inceput campania electorala, s-a dat liber la manipularea maselor populare, televiziunile freamătă in blocstarturi, strategiile sunt gata, materialele aşteaptă să intre pe calea undelor în casele tuturor românilor, ziarele îsi au pregătite campaniile editoriale, radiourile vor intona imnurile partidelor politice, începe marea aiureală.

Candidaţii aşteapră cu înfrigurare confruntarea, îşi fac probleme, vor prinde oare primaria ? Măcar un post de consilier să nu piardă contactul cu puterea, să nu piardă contactul cu banul public, să mai prindă un aranjament, un spaţiu comercial uitat de soartă, un post călduţ pentru nepot, cine ştie Dumnezeu cu mila.

Va începe marea cârnăţăreală, se vor împrăştia fiţuici viu colorate, panglici şi baloane, bere, mici şi mai ales multe, multe vorbe goale, făloşenii şi promisiuni, vorbe de clacă şi neadevăruri, jurăminte strâmbe, ameninţări , minciuni.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 4 so far )

Putin şi Bush la sammitul pensionarilor de la Sochi

Posted on Aprilie 6, 2008. Filed under: Adrian Nastase, Basescu, democrat, Iliescu, liberal, manipulare, Maria Barbu, media, Melescanu, Realitatea, social, ziare | Etichete:, , , , , |


” Rămâne cum am stabilit ! ”

  • Sochi, Rusia, ultima întâlnire mai mult protocolară decât de importanţă istorică între cei doi oameni politici aflaţi în amurgul puterii.

Dacă Putin va mai avea un timp un rol important de spus în politica internă a Rusiei pentru că în politica externă de mare purere a Federaţiei Ruse se va afirma o nouă stea cea a lui Dimitry Medvedev, în politica americană schimbările vor fi mai profunde.

După alegerile prezidenţiale din SUA în care democraţii lui Barack Obama se pare că vor avea şansa cea mai mare, americanii vor fi nevoiţi să îşi îndepte atenţia în primul rând asupra politicilor economice prea mult neglijate de actuala administraţie de la Casa Albă, lăsând politica externă dacă nu pe locul doi dar efectuată cu mult mai mult pragmatism decât în prezent.

Economia americană nu va mai putea suporta multă vreme implicarea directă a forţelor sale militare în multiplele teatre de război fără sprijinul aliaţilor din NATO fapt ce va duce la creşterea implicării statelor din aşa zisa Vechea Europă atât direct militar cât şi în procesul decizional strategic.

  • De aceea principalul scop american în relaţia cu Rusia este respectarea „statut quo-ului” după cum spuneam RĂMÂNE CUM AM STABILIT !
Citește articolul întreg | Make a Comment ( 2 so far )

Moldova infinita dilemă

Posted on Aprilie 5, 2008. Filed under: Adrian Nastase, Alegeri, Basescu, blaga, blog, Bucuresti, democrat, elena udrea, familie., Iliescu, ion iliescu, justitie, Kosovo, liberal, manipulare, Maria Barbu, media, Melescanu, Monica Iacob Ridzi, Nicu Ceausescu, oprescu, poezie, politica, Realitatea, social, social democrat, Tariceanu, vanghelie, videanu, Vot, ziare | Etichete:, , |

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

« Intrări anterioare

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...