Archive for Octombrie 2009

Adio Băse !

Posted on Octombrie 21, 2009. Filed under: Adrian Nastase, Alegeri, Basescu, Crin Antonescu, elena udrea, Iliescu, media, politica, Tariceanu, Vot | Etichete:, , , , , , , , |

basescu-plange Aproape că îmi pare rău, despărtirile au întrânsele întotdeauna ceva melancolic, simţi că parcă se rupe ceva, ai trecut printr-o experienţă inedită, nu se va mai repeta, ai mai îmbătrânit cu cinci ani, ai mai pierdut o speranţă, ai fost din nou înşelat în aşteptările tale, dar ai învăţat în sfârşit ceva :

”  SĂ NU MAI AI ÎNCREDERE ÎN LACRIMI ! „

  • Mitul tătucului ocrotitor a murit, omul atotputernic aflat în fruntea statului a uitat de noi, de destinele noastre, de speranţele noastre, de nevoile noastre.

Preocupat doar de lupta zilnică pentru putere, pentru mai multă putere, pentru întreaga putere, bravul nostru preşedinte îşi mai aduce aminte de noi la câte o serbare, la câte o manifestare, de ziua berii sau a usturoiului, la pomenit de moaşte sau eroi dar niciodată în casele de copii abandonati sau în azilele de bătrâni năpăstuiţi.

Românul este bun şi îngăduitor, a fost minţit şi înşelat, s-a descurcat cu mai puţin şi a rezistat dar parcă s-a cam săturat, să fie tot manipulat, batjocotit şi umilit neâncetat.

De aceea cred că nu vor avea PDL-işti destui bani să corupă, destule pungi de zahăr şi ulei să împartă, destule autobuze să transporte, destule mătănii să facă pentru a mai prinde măcar un post de dregător după crăciun.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Băsescu urmăreşte modelul Putin

Posted on Octombrie 16, 2009. Filed under: Adrian Nastase, Alegeri, Basescu, Crin Antonescu, democraţie, dictatura, guvern, ion iliescu, liberal, media, politica, Tariceanu, Vot | Etichete:, , , , , , , , , , |

Poziţia geografică nu putea să nu influenţeze dezvoltarea politică a României, aflatiohanisă pe linia de demarcaţie dintre zona catolico- protestantă de esenţă  democratică şi zona crestin ortodoxă de influenţă rusă, politica autohtonă se dezvoltă între aceste coordonate pendulând între democratizare şi autoritarism în funcţie de influenţele externe.

  • Evoluţia partidelor politice urmează exact acest traseu în dezvoltarea lor,  rolul determinant fiind dat de liderii  politici aflaţi la conducere, de gradul lor de afiliere la un curent filosofic sau altul, de puterea lor de a înţelege, mai mult sau mai puţin, esenţa sistemului democratic.

Dacă PSD-ul a evoluat de la  autoritarismul din primii ani de existenţă spre o continuă democratizare a vieţii de partid, dacă PNL-ul a luat cunoştiintă încă de la reînfiinţare de preceptele democratice de la vechii liberali interbelici, PDL-ul a avut o altă soartă.

După plecarea lui Petre Roman din PD şi preluarea acestuea de către Băsescu partidul s-a militarizat, democraţia internă din partid a îngheţat, singurele atribute păstrate şi dezvoltate au rămas disciplina de partid şi umilinţa faţă de iubitul conducător.

  • Actualele alegeri prezidenţiale vor fi hotărâtoare în ceea ce priveşte direcţia politică ce va fi urmată de România în următorul deceniu.

Lupta se dă între un sistem democratic şi un sistem autoritar ce mimează democraţia, intre o democraţie parlamentară şi un autoritarism prezidenţial tip Putin, între  principiul respectului pentru lege şi principiul intrepretării legii în beneficiul celui mai puternic pentru ca democraţia înseamnă că nimeni nu este mai presus de lege toţi având obligaţia de a o respecta inclusiv Preşedintele.

Basescu îşi dă seama de acest lucru şi în consecinţă se pregăteşte de eventualitatea pierderii alegerilor, iată de ce a refuzat nominalizarea lui Klaus Iohanis în funcţia de prim ministru deşii acesta avea o susţinere parlamentară de peste 65%,  iată de ce l-a nominalizat pe Lucian Croitoru pentru această funcţie, iată de ce vrea să îşi asigure un guvern servil chiar şi în eventualitatea pierderii mandatului de preşedinte.

Vor fii oare românii destul de conştienţi pentru a prevenii aceste lucruri ?

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 2 so far )

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...