Alegeri

Vine toamna începe iar circul

Posted on August 15, 2013. Filed under: Alegeri, Basescu, Crin Antonescu, criza, democraţie, manipulare, media, politica, Realitatea, Televiziunea, Uniunea Europeana | Etichete:, , , , , , , , , , |

Manipulatori    Nici n- am apucat să trecem de Sfântă Mărie  , n-am  ieşit  bine din concedii , n-am reuşit încă bine să ne cuplăm la realităţile cotidiene şi ăştea deja năvălesc pe capetele noastre .

Analişti atotştiutori  , statisticieni aşi în mânăreala cu cifrele , formatori de opinie şi deformatori ai realităţii , prezentatori şi realizatori , reporteri , ziarişti , blogări şi forumişti , o armată întreagă pusă în slujba politicienilor , cuplată la banii noştri .

  •     Dacă industria este  în criză , agricultura e-n funcţie de cum bate vântul , dacă şcolile şi spitalele îşi închid porţile , ei bine avem un sector al economiei care înfloreşte an de an .
  •     Pornită din secţia de propagandă al securităţii statului de pe timpul comunismului sectorul de manipulare democratică a maselor de amărăşteni s-a dezvoltat an dupa an , regim după regim ajungând să cuprindă întrega viaţă politică şi socială ,  cangrenă a spiritului de reînoire ,  balast  în renaşterea speranţei , frână în dezvoltarea conştiintei noastre de român aparţinător al marii familii europene .
  • Mă tot întreb în sinea mea când se vor trezii guvernanţii , când îşi vor da seama cât sunt de ridicoli în lupta lor de a se pune în fruntea unui stat a cărei populaţie şi-a luat de mult lumea în cap plecând mâncând pământul . Sau poate se  bazează pe cele câteva milioane de pensionari rămaşi în ţară pentru că pe tinerii elevi de astăzi nu au nici o şansă să-i mai prindă majoratul prin părţile locului .
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Occidentalii nu pricep ce este în capul nostru

Posted on August 11, 2012. Filed under: Alegeri, Basescu, Bruxelles, Bucuresti, Crin Antonescu, criza, democraţie, dictatura, guvern, manipulare, politica, Uniunea Europeana | Etichete:, , , , , , , , , , , , |

Philip Gordon, Asistent pentru afaceri europene şi eurasiatice al lui Hillary Clinton, vine duminică la Bucureşti, pentru a discuta cu oficialii români despre „îngrijorarea Statelor Unite” faţă de ultimele evenimente politice din România, care „ameninţă separarea democratică a puterilor în stat şi slăbesc independenţa instituţiilor statului”, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat american.

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, exprimă „preocuparea” în legătură cu recentele evoluţii politice din România

„Aş vrea să exprim îngrijorările Comisiei Europene în legătură cu acuzaţiile care ne-au fost semnalate privind presiuni şi intimidări la adresa judecătorilor Curţii Constituţionale. Am încredere că dumneavoastră şi Guvernul dumneavoastră veţi lua, în interesul României şi cetăţenilor ei, deciziile necesare pentru implementarea angajamentelor asumate. Aplicarea deplină şi riguroasă a tuturor recomandărilor stabilite în raportul din 18 iulie este esenţială pentru credibilitatea României şi pentru stabilitatea economică şi financiară”, precizează Barroso în scrisoarea adresată premierului Ponta ; „Prin intermediul dumneavoastră, fac apel la toate forţele politice din România, de la guvernare şi din opoziţie, să acţioneze cu responsabilitate şi reţinere şi să se concentreze pe nevoia urgentă de restabilire a stabilităţii. Uniunea Europeană va continua să monitorizeze situaţia îndeaproape şi va acorda o atenţie specială evoluţiilor politice post-referendum în raportul MCV care va fi elaborat până la sfârşitul acestui an”, încheie preşedintele CE.

  • Toate aceste lucruri par  inexplicabile pentru mamaia din fundul satului dar şi pentru distinşii oratori , avocaţi angajaţi în slujba partidelor de toate culorile , transformaţi peste noapte în politologi , fin cunoscători ai bârfelor dâmboviţene ce se perindă pe la mai toate posturile de televiziune încercând din răsputeri să ne învrăjbească şi mai tare.
  • Ca să fiu mai explicit şi cât se poate de concis am să vă spun că în lumea civilizată , în lumea în care şi noi vrem să pătrundem SCHIMBAREA CONDUCĂTORILOR SE FACE LA ALEGERILE GENERALE ŞI NU PRIN REFERENDUM !
  • Occidentalii , de mult au înţeles ,  ce pericole pentru democraţie  se ascund în spatele aşa ziselor consultări ale populaţiei când  populaţia este nemulţumită , cât de uşor poate fi ea manipulată , căt de uşor se poate ajunge de la DEMOCRAŢIE  la DICTATURĂ !

Să ne amintim ce uşor au votat şi românii reducerea numărului de parlamentari la 300 , eliminarea senatului şi trecerea la un parlamint minuscul ce putea fi mult mai uşor de controlat de un  preşedinte autoritar. Cât de puţină simpatie au românii pentru parlamentari l-ar fi desfiinţat cu totul.

  • Ce nu poate pricepe Occidentul este şi MIGRAŢIA POLITICĂ , aplicată pentru prima dată de Basescu dar preluată şi folosită şi de alianţa USL.
  • Este de neconceput ca în urma unor alegeri generale în parlament să se creeze o configuraţie politică care apoi să fie viciată de migraţia politică. Nu POŢI CUMPĂRA PARLAMENTARII LA BUCATĂ  DOAR PENTRU CA SĂ AI MAJORITATE PARLAMENTARĂ !
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Concluzii amare în urma referendumului

Posted on Iulie 30, 2012. Filed under: Alegeri, autonomie, Basescu, Bruxelles, Bucuresti, Crin Antonescu, democraţie, guvern, ion iliescu, media, politica, Tariceanu, Uniunea Europeana, ziare | Etichete:, , , , , , , , , , , |

Victor Ponta şi Crin Antonescu au înghiţit pilula amară a eşecului pe care le-au administrato  românii cu ocazia referendumului de demitere al preşedintelui, vina însă le aparţine în totalitate.

  • Nu poţi pretinde să conduci un popor fără să îl cunoşti , să îl înţelegi în profunzime , să îi pricepi idealurile pe care apoi să le şi susţii.
  • Cei doi s-au bazat prea mult pe ura oamenilor împotriva lui Traian Băsescu acumulată în opt ani de gafe administrative şi de comportament anticonstituţional , comiţând la rândul lor cel puţin două greşeli capitale.
  1. Prima greşală gravă a cuplului Antonescu -Ponta a fost aceea de a reînvia politica naţionalistă , antimagheară foarte gustată printre românii de la sud de Carpaţi după care ungurii nu au decât să înveţe româneşte pentru că trăiesc în România ; La ce le trebuie universităţi în limba maternă ? Să meargă în Ungaria şi să ne lase pe noi în pace !
  • Răspunsul maghearilor la desfiinţarea Institutului de Medicină cu predare în limba magheară de la Târgu Mureş a fost promt şi devastator. Faprul că Premierul Orban i-a îndemnat să nu voteze a fost  doar confirmarea hotărârii deja luate.
  • Să arunci populaţia magheară în braţele lui Orban care exact asta şi  aşteaptă  , doar pentru plăcerea unor aşa zis naţionalişti , dă dovadă de crasă prostie.
  1. În Harghita şi Covasna nu au votat decât turiştii !
  2. A doua greşală capitală a cuplului Antonescu – Ponta a fost atitudinea antieuropeană pe care au afişat-o !
  • Înfuriaţi de susţinerea de care Băsescu a beneficiat în cancelariile europene, Antonescu urmat îndeaproape de propagandiştii USL şi-au adus aminte de principiile de suveranitate şi de independenţă folosite şi de Ceauşescu pe vremuri uitând de faptul că noi suntem în NATO şi UE, că nu prea mai suntem de capul nostru ,că ne-am angajat cu arme şi bagaje şi am semnat o grămadă de tratate internaţionale pe care trebue să le şi aplicăm în fapt nu doar să le afirmăm .
  • Dacă aceste lucruri îi lasă indiferenţi pe românii din exteriorul Carpaţilor nu acelaşi lucru se întâmplă cu ardelenii , mult mai occidentalizaţi cu legături mult mai strânse cu Centrul şi Vestul Europei. Se mai miră cineva că în Transilvania , cu două excepţi care de fapt întăresc regula , nu au ieşit nici românii la vot ?

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Elena Udrea, colivăreasa PDL

Posted on Aprilie 5, 2012. Filed under: Alegeri, Basescu, Caracatita Paul, elena udrea, manipulare, politica, ziare | Etichete:, , , , , , |

Elena Udrea, colivăreasa PDL.

Cu egoul umflat până la a se închipui o Margaret Thatcher a României, avidă de putere, în goană după notorietate, cu gesturi excesive şi incapabilă să înţeleagă constrângerile unei poziţii oficiale, cu un mariaj şi nişte relaţii nepotrivite cu banul public, Elena Udrea a devenit de neoprit şi de necontrolat.

Excluderea lui Cristian Preda din PDL este încununarea politicii şubrede, eminamente oportuniste, fără vreo fărâmă de viziune şi onestitate, consecinţa şirului stupid de gafe făcute de Elena Udrea în Bucureşti.

Doamna poate deja să strige triumfătoare: „v-am ciuruit“. De data asta, PDL şi electoratul bucureştean. Mai rău, cele numai 2 voturi împotrivă, Paleologu şi Baconschi (Macovei era în avion la ora aia), arată că întreaga conducere a PDL este dominată de antiintelectualism, de tipologia Prigoană-Udrea- Oltean-Blaga, baronii sub a căror greutate moare strivită orice urmă de reformă şi modernism. Vreo mirare? Nu. Încă de la bun început, tinerii reformişti au fost văzuţi cu ochi răi, impuşi de Băsescu, prea idealişti, principiali şi oneşti pentru gustul baronilor şi baroneselor.

Poziţionările lor împotriva practicilor de partid-stat şi a corupţiei, pledoaria pentru integrităţi, coerenţă şi logică politică au fost înghiţite ca o „broască râioasă“, vorba „barosanului“ Oltean. Anarhia organizatorică din PDL, dominaţia exercitată de la Congres încoace de noua tripletă Udrea-Anastase-Oltean, plecarea lui Frunzăverde cu toată filiala şi un întreg cortegiu de primari, pierderea majorităţii la Senat, toate sunt consecinţa directă a incapacităţii lui Emil Boc de a gestiona partidul. A puterii excesive deţinute Elena Udrea prin susţinerea acordată continuu de Traian Băsescu. Decapitarea lui Cristian Preda se înscrie în această logică. PDL, sub înalta îndrumare a Elenei Udrea, a ales între Prigoană şi Preda, între două tipuri de politician. Pentru că mesajul transmis de excludere transcende conflictul punctual legat de strategia pentru Bucureşti, este capitularea partidului în faţa politicii de conjunctură, clientelare, făcută la gura tabloidelor şi a contractelor cu statul.

Criticile lui Preda au deranjat mereu (bomboana pe colivă a fost susţinerea acordată lui Nicuşor Dan), dar de data aceasta au lovit direct în Elena Udrea, care a înregistrat un eşec preelectoral de anvergură şi are şanse bune să îngroape întregul partid. Eşecul alianţei electorale cu UNPR-ul generalului Oprea şi paritatea pe listele de consilieri, care ar fi trebuit să fie indezirabile de la bun început, este rezultatul unei politici al cărei principiu de bază este lipsa oricărui principiu. Încurajarea trădării, a oamenilor lipsiţi de caracter, a şantajabililor şi dosariabililor, culminată cu impunerea lui Piedone, ieşit direct din sacoul model Apaca al lui Dan Voiculescu, ca şef de campanie al PDL, s-a întors împotriva artizanei acestei nefaste strategii. Cu 2 luni înainte de alegeri, PDL nu are candidaţi în 4 sectoare, asta dacă nu cumva defectează şi Onţanu la USL, iar la Primăria Capitalei l-a propus pe Prigoană, copia cu plici a lui Oprescu. La atât se reduce resursa umană marca Udrea, aceste zdrenţe au rămas din prestigiul PDL.

Cu egoul umflat până la a se închipui o Margaret Thatcher a României, avidă de putere, în goană după notorietate, cu gesturi excesive şi incapabilă să înţeleagă constrângerile unei poziţii oficiale, cu un mariaj şi nişte relaţii nepotrivite cu banul public, Elena Udrea a devenit de neoprit şi de necontrolat. Imaginea sa negativă, e adevărat, făcută de multe ori de presa adversă exclusiv pe chestiuni minore, poşete, tocuri şi alte frivolităţi de genul acesta (nu am fost niciodată de acord cu atitudinile macho, nici cu vulgarităţile gen „Nutzi“ sau aluziile legate de viaţa sa personală), a afectat partidul de o mie de ori mai mult decât toate declaraţiile lui Cristi Preda la un loc. Cu parfumul său de clientelism, bugetul lăbărţat de la Ministerul Dezvoltării, tenacitatea şi ostentaţia confruntării, Elena Udrea a ajuns să fie cel mai detestat membru al Cabinetului Boc, dar şi al PDL. Greşelile ei: prostia campaniei pentru desfiinţarea sectoarelor, subminarea din start a Mişcării Populare, căreia i-a asociat nume precum cel al lui Gigi Becali şi Dan Diaconescu, relaţiile apropiate cu Gabriel Oprea, motiv pentru care a presat pentru mariajul cu acte în regulă cu UNPR, au adus prejudicii care, iată, nu mai ţin doar de imagine.

Până acum, Elena Udrea nu a răspuns pentru nimic, deşi adversarii ei din rândul „greilor“, în frunte cu Vasile Blaga, au atacat-o de nenumărate ori, aversiunea dintre cei doi fiind de notorietate. Un eşec la Bucureşti, previzibil, ţinând cont de haosul care domneşte, i-ar putea fi fatal pentru cariera politică. Să ne amintim că însuşi Blaga, după rateul în faţa lui Oprescu de acum 4 ani, s-a retras de la conducerea filialei Bucureşti. Acest exemplu îi va fi aruncat în faţă Elenei Udrea. În final, nu pierderea Bucureştiului i s-ar putea reproşa doamnei Udrea, deşi incapacitatea de a găsi un adversar pe măsura lui Oprescu i se datorează totuşi, ci dimensiunea pierderii. Şi mai ales semnificaţia şi consecinţele.

Altfel spus, PDL a propus un candidat care se adresează în principal electoratului PSD şi PP, şi nu electoratului tradiţional al democrat-liberalilor, atâta cât mai e. Cum votul în Bucureşti a avut mereu o componentă politică puternică, este puţin probabil ca Prigoană să rupă de la USL, nu va mai avea nici procentele care i-ar fi venit de la candidaţi de sector redutabili, PDL poate miza doar pe activul de partid. În loc să-şi conserve propriul electorat, Prigoană îl va îndepărta. De aceea, cred că eşecul va fi nu numai de proporţii mai mari decât se aşteaptă stratega Udrea, dar va duce şi la pierderea unei bune părţi a electoratului fidel. Şi cum Bucureştiul dă tonul, acum mai mult decât altă dată, eşecul se va propaga la generale. Dacă însă Elena Udrea îşi va pierde puterea în partid şi acest tip de politică va fi penalizat, trăgând linie, lucrurile s-ar echilibra. //

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Băsescu e noua mega-afacere a lui Patriciu

Posted on Iulie 21, 2011. Filed under: Adrian Nastase, Alegeri, Basescu, Crin Antonescu, democraţie, liberal, media, Patriciu, politica | Etichete:, , , , , , , |

  • De ce îl sprijină Patriciu pe Băsescu ?
  •  De ce nu mai reprezintă Patriciu o ţintă pentru loviturile lui Băsescu ?
  • De ce întregul aparat de propagandă al Adevărul  Holding este trecut cu arme şi bagaje în tabăra prezidenţială ( a nu se confunda cu PDL ) ?

Cine are de câştigat în urma situaţiei în care ne aflăm , cine va beneficia de pe urma întăririi puterii prezidenţiale , cine are cele mai mari  şanse să fie ales preşedinte după Băsescu , cine este prietenul de familie a lui Patriciu ?

Se pune doar o singură întrebare :

  • De când o coace Patriciu ?
  1. de prin 2003 pe când Năstase era la putere şi PNL a ales alianţa cu PD-ul pentru a forma alianţa DA cu toată opoziţia oligarhului care ar fi preferat o apropiere de PSD ?
  2. după înlăturarea lui Tăriceanu , care avea viziuni prea democrate fapt pentru care l-a şi preferat pe Antonescu ?
  3. după căsătoria lui Antonescu cu Adina Vălean prietena de familie a soţilor Patriciu ?
  4. după înţelegerea care s-a produs cu aripa Năstase din PSD de unificare a opoziţiei şi de formare a viitoarei coaliţii ce va conduce ţara după alegeri ?
  5. sau dintotdeauna având în vedere faptul că lui Dinu Patriciu i-a mers bine şi pe vremea lui Iliescu dar şi a lui Constantinescu şi nu mă îndoiesc să cred că o să îi meargă perfect şi dacă Antonescu va fi ales preşedinte.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Joaca de-a judeţele continuă, urmările apar şi ele

Posted on Iunie 22, 2011. Filed under: Adrian Nastase, Alegeri, autonomie, Basescu, boc, criza, democraţie, manipulare, media, politica, Regionalizare, ziare | Etichete:, , , , , , , , |

Discuţiile în jurul reorganizării teritoriale au început să îşi arate primele roade    :

 

O  agresiune produsă sâmbătă noaptea asupra rectorului Institutului Romano-Catolic din Alba Iulia, Zoltan Olah, a provocat o racţie din partea Ministerului de Externe din Ungaria şi prezenţa marţi la Alba Iulia a ambasadorului acestei ţări în România, Oskar Fuzes.

Ambasadorul Oskar Fuzes, însoţit de consulul maghiar de la Cluj-Napoca, Szilagyi Matyas, s-a întâlnit cu primarul din Alba Iulia Mircea Hava, comandantului Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Nicolae Căbulea şi Arhiepiscopul Romano-Catolic de Alba Iulia, György Jakubinyi.

Ambasadorul a afirmat că  „Ungaria se preocupă de soarta comunităţii maghiare din România „.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, după ce a fost întrebat dacă Uniunea ar putea ieşi de la guvernare în cazul în care se va adopta reorganizarea ţării în opt judeţe, că „orice este posibil”.

Kelemen a precizat, după şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale UDMR, că nu s-a luat o decizie privind poziţia Uniunii faţă de reorganizarea administrativă a ţării, precizând că aceasta va fi luată la reuniunea CRU de sâmbătă.

Kelemen Hunor a mai declarat că UDMR nu susţine reorganizarea ţării în opt judeţe şi că se caută o soluţie de mijloc, dar că nu ştie în acest moment care este această variantă. Vechea varianră a UDMR era :

 

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 3 so far )

Incolonati la vot

Posted on Decembrie 9, 2009. Filed under: Alegeri, Basescu, dictatura, politica, Vot, ziare | Etichete:, , , , , |

  • Primarul PDL Darius Vâlcov din Slatina s-a dedat unui adevărat dezmăţ organizatoric pe 6 decembrie a.c. pentru influenţarea şi fraudarea votării în favoarea lui Traian Băsescu.
  • Votati Basescu sau veti fi disponibilizati !

În dimineaţa zilei de 6 decembrie, primarul Vâlcov a adunat aproape o mie de oameni în curtea Loctrans SA, compania locală de transport în comun aflată în subordinea Primăriei Slatina. Angajaţi ai primăriei, funcţionari ai deconcentratelor, asistenţi maternali, asistaţi sociali şi absolut toţi cei ale căror locuri de muncă sau venituri depind, într-un fel sau altul, de primărie au fost convocaţi, telefonic sau direct, în curtea firmei Loctrans, pentru dimineaţa zilei alegerilor. După ce li s-au dat bani şi pungi cu alimente, unora, în timp ce altora doar li s-a promis că li se va da, au fost instruiţi de Vâlcov şi Bărbulescu cum să voteze, apoi au fost aliniaţi pe secţii, încolonaţi şi îmbarcaţi în autobuzele Loctrans. Imaginile, foto şi video, surprinse de ziariştii locali sunt dezolante şi par incredibile pentru o ţară europeană la începutul mileniului III.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 1 so far )

Miroase a furtună în PDL

Posted on Noiembrie 6, 2009. Filed under: Alegeri, Basescu, blaga, criza, elena udrea, media, politica, videanu | Etichete:, , , , , , , |

PD - REUNIUNE

Ultimele zvâcniri ale lui Băsescu denotă disperare. Deruta în care se află, imposibilitatea de a ieşii din clinciul în care singur s-a băgat îl va duce sigur la pierzanie. Ultimul act politic şi anume nominalizarea lui Negoiţă pentru funcţia de prim ministru se înscrie astfel pe linia care îl va duce pe Traian Băsescu  la naufragiul politic atât în ceea ce îl priveşte pe el ca persoană cât şi întregul sitem pe care îl conduce şi aici mă refer în primul rând la ţara pe care o conduce , la Partidul Democrat , la întregul păienjeniş de relaţii economice mai mult sau mai puţin subterane pe care se bazează puterea sa.

Dacă în ceea ce priveşte România, ea se va descotorosii de el peste o lună prin alegeri, nu acelaşi lucru se va întâmpla cu PDL-ul.

Soarta acestui partid de care şi-au legat destinele şi mulţi oameni de bună credinţă va fi pusă sub semnul întrebării. Gradul de izolare în care se află, imaginea de partid rigid,  aservit doar intereselor unui grup corupt restrâns în jurul lui Băsescu şi al clicii sale, va fi greu de înlăturat păstrându-l pe Băsescu.

  • Mai curând sau mai târziu marinarul va trebuii aruncat peste bord.
  • Mai degrabă mai curând decât mai târziu PDL-ul va trebuii să se descotorosească de personaje gen Udrea, Videanu, Negoiţă, Berceanu, Flutur, Boc,  etc.
  • Nu ştiu dacă Blaga va reuşii să resusciteze acest partid, să îl democratizeze, să îi schimbe faţa, să îl europenizeze dar sunt sigur că dacă nu o va face PDL-ul are toate şansele să dispară de pe eşicherul politic în următoarea etapă.
Citește articolul întreg | Make a Comment ( 13 so far )

Adio Băse !

Posted on Octombrie 21, 2009. Filed under: Adrian Nastase, Alegeri, Basescu, Crin Antonescu, elena udrea, Iliescu, media, politica, Tariceanu, Vot | Etichete:, , , , , , , , |

basescu-plange Aproape că îmi pare rău, despărtirile au întrânsele întotdeauna ceva melancolic, simţi că parcă se rupe ceva, ai trecut printr-o experienţă inedită, nu se va mai repeta, ai mai îmbătrânit cu cinci ani, ai mai pierdut o speranţă, ai fost din nou înşelat în aşteptările tale, dar ai învăţat în sfârşit ceva :

”  SĂ NU MAI AI ÎNCREDERE ÎN LACRIMI ! „

  • Mitul tătucului ocrotitor a murit, omul atotputernic aflat în fruntea statului a uitat de noi, de destinele noastre, de speranţele noastre, de nevoile noastre.

Preocupat doar de lupta zilnică pentru putere, pentru mai multă putere, pentru întreaga putere, bravul nostru preşedinte îşi mai aduce aminte de noi la câte o serbare, la câte o manifestare, de ziua berii sau a usturoiului, la pomenit de moaşte sau eroi dar niciodată în casele de copii abandonati sau în azilele de bătrâni năpăstuiţi.

Românul este bun şi îngăduitor, a fost minţit şi înşelat, s-a descurcat cu mai puţin şi a rezistat dar parcă s-a cam săturat, să fie tot manipulat, batjocotit şi umilit neâncetat.

De aceea cred că nu vor avea PDL-işti destui bani să corupă, destule pungi de zahăr şi ulei să împartă, destule autobuze să transporte, destule mătănii să facă pentru a mai prinde măcar un post de dregător după crăciun.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Băsescu urmăreşte modelul Putin

Posted on Octombrie 16, 2009. Filed under: Adrian Nastase, Alegeri, Basescu, Crin Antonescu, democraţie, dictatura, guvern, ion iliescu, liberal, media, politica, Tariceanu, Vot | Etichete:, , , , , , , , , , |

Poziţia geografică nu putea să nu influenţeze dezvoltarea politică a României, aflatiohanisă pe linia de demarcaţie dintre zona catolico- protestantă de esenţă  democratică şi zona crestin ortodoxă de influenţă rusă, politica autohtonă se dezvoltă între aceste coordonate pendulând între democratizare şi autoritarism în funcţie de influenţele externe.

  • Evoluţia partidelor politice urmează exact acest traseu în dezvoltarea lor,  rolul determinant fiind dat de liderii  politici aflaţi la conducere, de gradul lor de afiliere la un curent filosofic sau altul, de puterea lor de a înţelege, mai mult sau mai puţin, esenţa sistemului democratic.

Dacă PSD-ul a evoluat de la  autoritarismul din primii ani de existenţă spre o continuă democratizare a vieţii de partid, dacă PNL-ul a luat cunoştiintă încă de la reînfiinţare de preceptele democratice de la vechii liberali interbelici, PDL-ul a avut o altă soartă.

După plecarea lui Petre Roman din PD şi preluarea acestuea de către Băsescu partidul s-a militarizat, democraţia internă din partid a îngheţat, singurele atribute păstrate şi dezvoltate au rămas disciplina de partid şi umilinţa faţă de iubitul conducător.

  • Actualele alegeri prezidenţiale vor fi hotărâtoare în ceea ce priveşte direcţia politică ce va fi urmată de România în următorul deceniu.

Lupta se dă între un sistem democratic şi un sistem autoritar ce mimează democraţia, intre o democraţie parlamentară şi un autoritarism prezidenţial tip Putin, între  principiul respectului pentru lege şi principiul intrepretării legii în beneficiul celui mai puternic pentru ca democraţia înseamnă că nimeni nu este mai presus de lege toţi având obligaţia de a o respecta inclusiv Preşedintele.

Basescu îşi dă seama de acest lucru şi în consecinţă se pregăteşte de eventualitatea pierderii alegerilor, iată de ce a refuzat nominalizarea lui Klaus Iohanis în funcţia de prim ministru deşii acesta avea o susţinere parlamentară de peste 65%,  iată de ce l-a nominalizat pe Lucian Croitoru pentru această funcţie, iată de ce vrea să îşi asigure un guvern servil chiar şi în eventualitatea pierderii mandatului de preşedinte.

Vor fii oare românii destul de conştienţi pentru a prevenii aceste lucruri ?

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 2 so far )

Hunedoara la 744 de ani

Posted on August 30, 2009. Filed under: Alegeri, boc, criza, guvern, hunedoara, media, Pogea, politica, videanu | Etichete:, , , , , , |

HunedoaraCASTELUL

Atestată documentar la 30   august  1265 sub numele Hungnod, conform registrului de dijme papale, Hunedoara este astazi la 744 de ani de atestare documentara un oras ce se confrunta cu grave probleme economice si sociale.

Daca dupa 1884 cand a fost pus in functiune primul cuptor siderurgic modern orasul a prosperat in permanenta ajungand prin anii 90 la o populatie de 89000 de locuitori, astazi abia mai numara 60ooo.

Alta data citadela otelului romanesc, astazi muzeul fierului vechi, noul proprietar ArcelorMittal restructureaza si defriseaza.

Conform unui dosar depus la DIICOT de sindicatul „Solidaritatea”, în luna iulie 2006 s-a constatat lipsa unei cantităţi de 20.000 de tone de fier vechi, ceea ce echivalează cu 400 de vagoane de materie primă, respectiv 12 milioane de dolari marfă intern, 22 de milioane de dolari marfă export sau circa 363 de tone de oţel lichid, echivalentul a 363 de tone laminate, având o valoare de circa 110 milioane de dolari – ( Saptamana Financiara ) dosar inca nesolutionat.

Asta sa fie si soarta de astazi a  Romaniei cara l-a promovat pe domnul Pogea in fruntea Ministerului de Finante dupa acrivitatea prodigioasa pe care a prestat-o domnia sa atat in fruntea combinatului cat si ca viceprimar in perioada 2oo4 – 2006 la Hunedoara.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Petroşanii familiei Ridzi

Posted on August 26, 2009. Filed under: Alegeri, Basescu, boc, democrat, democraţie, dictatura, economia, guvern, liberal, media, Mineriada, Monica Iacob Ridzi, Petrosani, politica, Tiberiu Iacob Ridzi, ziare | Etichete:, , , , , , , , , , |

Votati EBA

Votati EBA

După două zeci de ani de comunism, încă nu am scăpat de blestematul PCR şi aici binenţeles că mă refer la Pile, Cunoştiinţe şi Relaţii fără de care nu ai nici o şansă să te afirmi, să avansezi, să obţii ceva să ieşi din amorţeala anonimatului.

Aici nu mă refer la proaspeţii multii- milionari ce au crescut ca ciupercile în umbra ceţoasă a tranziţiei pe resturile descompuse ale economiei socialiste, pe ei aceste probleme nu îi mai interesează, sunt cei ce cumpără conştiinţe achiziţionând maşini de fiţe la grămadă cu diplome şi doctorate, concedii sofisticate şi femei frumoase, vile şi demnităţi parlamentare.

Acum însă vreau să vorbim despre oamenii obişnuiţi, despre posibilităţile lor de a se descurca, de a ieşii din marasma existenţială, de a se afirma în atât de originala noastră democraţie, să vorbim despre oameni ca Boc, un cvasi necunoscut mai ieri descoperit şi protejat de Traian Basescu, ajuns prim ministru doar datorită devotamentului absolut de care este capabil pus în întregime în slujba mentorului său. De remarcat o altă calitate a domnului Boc, nu a uitat de unde a plecat, a îndreptat pe cât posibil cât mai multe investiţii spre locurile de baştină, chear mai mult, şi-a vârât toate cunoştiinţele în locuri călduţe şi asemeni lui Nero care şi-a făcut calul senator domnul prim ministru şi-a făcut şoferul consilier ministerial.

O dată tipologia creată şi validată încă de la nivel ministerial, a fost pe dată copiată şi adaptată  diverselor condiţii, doamna Monica Iacob Ridzi nu a făcut altceva decât să urmeze acest strălucit exemplu şi să devină doamna de companie a distinsei odrasle prezidenţiale.

Dacă însă pentru Monica lucrurile par să ia o întorsătura nu prea favorabilă, deşii să fim sinceri, din toată afacerea nu s-a ales decât cu praful de pe tobă, domnul Boc are ocazia să se aleagă cu oalele sparte în cap de criza profundă în care a ajuns ţara, deşii vina ar fi împărţită între incompetenţa sa menegerială în ale economiei şi criza mondială existentă.

  • Pila Cunoştiinţa şi Relaţia care au ucis comunismul la care se mai adaugă acum şi arbitrariul portofelului gros vor decide în final şi soarta noastră dacă nu vom schimba radical sistemul de valori, fără liberalizarea concurenţei în toate domeniile, adevăratele valori nu vor putea în veci să se afirme, fără corectitudine şi responsabilitate democraţia este doar o etichetă pusă pe o statue din nisip.
  • În ciuda unor afirmaţii răutăcioase primarul Petroşaniului Tiberiu Iacob Ridzi este totuşi un bun primar.
Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

DE CE Crin Antonescu ?

Posted on Martie 23, 2009. Filed under: Alegeri, Basescu, Crin Antonescu, democraţie, liberal, media, politica, Vot | Etichete:, , , , , , , , |

crin-antonescu

Congresul PNL ne-a oferit o faţă luminoasă, a arătat un partid în care dezbaterea liberă nu a murit şi în care oamenii s-au putut confrunta cu zâmbetul pe buze, competiţia deschisă şi dezbaterea vie – de neconceput la PDL – au păstrat un anumit nivel al civilizaţiei şi al decenţei.

PNL a demonstrat că are stofă de partid european, este viu în care preşedintele proaspăt ales al PNL, Crin Antonescu va deschide partidul către zonele de competenţă din societate şi se va strădui să ofere criterii clare şi transparente de promovare în structurile liberale. Să poată convinge oamenii că PNL nu e un club inaccesibil, nici o adunătură de şmecheri ci un partid responsabil, o alternativă viabilă, democratică opusă sistemului autoritar şi discreţionar din PDL.

În stilul lui elegant, Crin Antonescu a expus încă de la început deschiderea sa pentru a imprima un nou stil de conducere axat pe colegialitate şi colaborare în luarea deciziilor în sensul responsabilizării întregului birou politic, în concepţia sa preşedintele având rolul de catalizator şi coordonator al echipei liberale , cu totul opus stilului paternalist, atotştiutor şi arbitrar al preşedintelui Traian Băsescu.

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 6 so far )

Bugetul lui ” CIOCU MIC ! „

Posted on Februarie 17, 2009. Filed under: Adrian Nastase, Alegeri, Basescu, boc, criza, economia, media, politica, Realitatea, Tariceanu | Etichete:, , , , , , , , , , , |

ciocumic Protagoniştii au dispărut, dar de la o vreme parcă aud tot mai clar cuvintele Ancăi Constantinescu , ” Ciocu mic, acum noi suntem la putere !”

Fostul deputat PDL exprimă cel mai clar filosofia după care a fost conceput noul buget pentru că nu e aşa Noi cu noi iar după noi potopul !

Ce altceva aş putea deduce după ce am văzut că la preşedenţie se conturează o creştere  de 50% şi asta pentru că în campania electorală s-a şi promis acest lucru, nu se putea ca întâiul bugetar al ţării să fie cumva văduvit, aşa încât CIOCU MIC !

CIOCU MIC ! ne transmit şi parlamentarii noştri care în anul debutului crizei financiare vor cheltui şi ei cu vreo 25% mai mult ca anul trecut.

Chiar şi frumoasa blondă de la turism va avea la dispoziţie cam de opt ori mai mult decât anul trecut adică cam tot atât cât vor cheltui toţi parlamentarii luaţi la un loc, deci CIOCU MIC !

Dacă ne-am compara cu cehii unde în an de criză ei au hotărât să reducă drastic impozitele spre a încuraja  astfel sectorul particular sector ce generează noi locuri de muncă sau dacă ne-am compara cu ungurii care chear fac ceea ce şi spun, adică se şi ţin de promisiunile din campania electorală că de nu se văd confruntaţi de ample manifestări de stradă, la noi totul este o nebuloasă, ceaţa se aştene peste tot şi toate, minciuna şi dezinformarea domneşte printre noi, vocile se ridică se amestecă într-un vacarn neâncetat iar în umbra lor nu se mai face nimic.

Practic din filozofia bugetară nu se mai înţelege nimica, bugetul va fi făcut pentru că trebue făcut dar şi pentru a fi rapid rectificat şi răst rectificat. Pe cât de mari au fost promisiunile în campania electorală pe atât de mic şi neputincios îmi pare acest buget, deşii  creşte cu 2,5 % faţă de anul trecut el prevesteşte îngheţări şi chear diminuari de pensii şi salarii, deşii guvernanţii ne asigură de sprijinul lor pentru intreprinderile mici şi mijlocii CAS-ul va creşte cu 3%, apar impozite noi ca cel pe venitul agricol, cresc impozitele pe alcool şi tutun, taxele se multiplică, dacă până în prezent taxa de primă îmatriculare se plătea o singură dată avem toate şansele să ne întâlnim cu ea în fiecare an.

Nici cu investiţiile nu o vom duce mai bine, cu cei 8000 de Km de autostradă din campania electorală se pare că s-a ales doar praful, domnul Berceanu, după ce a decapitat întreaga conducere din regiile de drumuri şi transport şi după care i-a angajat tot pe ei ( bineânţeles după ce şi-a luat dreptul ), vine să ne plângă pe umeri şi să ne spună că nu are bani nici de vopsea pentru marcaje darmite de investiţii aşa dar tot CIOCU MIC !

Doamna Ecaterina Andronescu se pare că nu are nici o problemă de conştiinţă face şi dânsa COICU MIC, nu mai apare pe la televiziuni prin emisiuni în maximă audienţă să ne explice şi nouă cum stă treaba cu săracul profesor prost plătit şi pacălit dar în schimb una dintre primele măsuri luate în noua sa calitate de ministăreasă a fost aceea de a schimba regula după care vor fi achiziţionate noile manuale. Nu mai contează calitatea lor ci doar preţul şi de aceea mă şi bate gândul să editez şi eu un manual de zoologie în care să trec doar nişte poze ale ştiu eu cui şi apoi să i le vând drept material didactic la doi bani bucata.

CIOCU MIC ar trebui să facă şi medicii de familie care pe vremuri îl înjurau pe Nicolaescu că cică le dă prea mult de lucru, aveau de completat formulare, de trimis, chiar de obligat populaţia să îşi facă analizele medicale şi asta fără a da nici măcar şpagă ,ci în mod gratuit. Să nu îmi mai aduc aminte de campania din presă în frunte cu Realitatea prin care era înfierată măsura de vaccinare împotriva cancerului de col uterin. Toate aceste lucruri, ei bine nu se vor mai întâmpla, o dată cu reducerea cu 40% a bugetului alocat medicinei preventive, respectiv medicilor de familie care după unele informaţii ar dorii să îşi ia concedii medicale în semn de protest.

Nici baronii locali nu sunt prea bucuroşi cu apariţia noului buget, după ce a trecut pe la Interne unde a stabilit recordul mondial de cel mai scurt mandat de ministru domnul Liviu Dragnea aflat în fruntea preşedinţilor consilierilor  judeţeni dă glas nemulţumirii acestora. Puţinii bani ce vor ajunge pe mâna lor nu satisfac nici cheltuelile cutente başca investiţii, dezvoltare şi alte acareturi că acuşi trec încă trei ani şi dragii de ei se prezintă în faţa alegătorului cu zero realizări în cont şi nu ştiu zău ce argumente ar putea folosi Geoană pentru a le micşora ciocul.

  • Singurul lucru pozitiv în tot bugetul ăsta este faptul că o dată ce va fi adoptat mai mult ca sigur va fi şi uitat, la cât respect au guvernanţii noştri  faţă de o lege nu mă îndoesc că nu va fi respectat ci va suferii  ” îmbunătăţiri” ori de câte ori se va schimba garda la Cotroceni.

În loc de concluzie aş dorii să le transmit şi eu CIOCU MIC tuturor celor 60% de gură cască care nu au votat şi care au crezut că prin acest gest sfidează această clasă politică dar care nu au făcut decât să întărească votul Tuşei Marioara din satul Poeniţa care nu uită să meargă de fiecare dată la alegeri şi să voteze după cum îi indică nevasta primarului din sat, primar ce îşi mai păstrează încă postul de pe vremea lui Ceauşescu.

alegeri

Citește articolul întreg | Make a Comment ( None so far )

Stolojan depăşit de situaţie

Posted on Decembrie 15, 2008. Filed under: Alegeri, Basescu, blaga, criza, democraţie, dictatura, elena udrea, Iliescu, liberal, politica, Tariceanu, Uninominal, videanu | Etichete:, , , , , |

Îmi aduc aminte primăvara din 1990 când Stolojan , pe atunci în funcţia de ministru de finanţe, a dat prima dată bir cu fugiţii la numai câteva luni de mandat la prima neânţelegere pe care a avut-o cu premierul de la acea dată Petre Roman.

Lumea nu îşi mai aminteşte decât faza în care Dragă Stolo a lăsat cu fundul în apă PNL-ul la alegerile prezidenţiale trecute dar  cu acelaşi prilej domnul Teodor Stolojan a mai refuzat şi continuarea mandatului de preşedinte al PNL cedând această funcţie lui Tăriceanu iar el s-a refugiat la Cotroceni devenind consilier prezidenţial.

Indiscutabil cea mai gravă fugă de răspundere s-a petrecut astăzi când fostul valutist al lui Ceauşescu s-a topit în ceaţă. Întradevăr Stolojan nu este un luptător ci doar un simplu oportunist, el nu e nici prost şi ştie ce probleme grele va trebui să rezolve în anii de criză economică ce vor venii iar când a primit în plic lista ce cuprinde viitorii miniştri pe care urma să îi conducă şi-a dat seama în ce situaţie dificilă se află.

Confruntat cu mediocritatea miniştrilor dar şi ştiind că în caz de eşec Băsescu îl va sacrifica fără probleme Bietul Stolo a luat decizia să – şi piardă urma prin Parlamentul European.

Preşedintele nostru l-a numit pe Emil Boc pentru a forma noul guvern nu pentru că e finanţist nu pentru că e priceput ci pentru că este la fel de slugarnic ca Stolojan şi totodată bun de sacrificiu.

boc-011

Citește articolul întreg | Make a Comment ( 6 so far )

« Intrări anterioare

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...