Doctor Cristian Badilita

Nedumeririle cetăţeanului turmentat

E limpede pentru orice român cu bun simţ că, de trei ani, Oacheşul de la Cotroceni întreţine o atmosferă infectă, absolut nefavorabilă României atât pe plan intern cât şi extern. Prima interogaţie: ce a realizat efectiv şi benefic preşedinţia de la începutul mandatului şi până azi? În afară de circ penibil, scandal, glume de neam prost şi isterii agramate, absolut nimic. Nu am nici o legătură cu tabără „aliat-adversă”, PNL. Dimpotrivă, consider că actualul guvern riscă să se compromită usturător prin câţiva muşterii de cabaret: Cioroianu, Vosganian, Adomniţei, Iorgulescu. Dar nu pot să nu constat, cu amară detaşare, un lucru: guvernele succesive Popescu-Tăriceanu ar fi putut realiza de trei ori mai mult decât au realizat, dacă n-ar fi existat mizeriile permanente de la Cotroceni. Da, aceste guverne, cu scaieţi şi moloz, cum au fost şi sunt, au scos România la liman, uneori surprinzându-i chiar şi pe vestici.

Integrarea europeană, creşterea, lentă, dar constantă, a nivelului de trai, impunerea unui discurs politic mai civilizat, repararea nedreptăţilor comuniste prin retrocedări şi recompensări, declanşarea, atât de necesară, a campaniei lustraţiei, atenţia specială acordată pensionarilor, toate aceste lucruri nu pot fi „imputate” decât PNL-ului. Altfel spus, Alianţa DA a funcţionat trei ani de zile în felul următor: PNL s-a tot căznit să facă (va fi existat şi un ministru competent PD), în vreme ce PD s-a tot căznit să desfacă. Penelopa de zi şi Penelopa de noapte! Din păcate, populaţia democrată adoră circul şi nu pricepe că aliatul ei nu poate fi în nici un caz partidul Cotroceniului. Acest partid a rămas ce-a fost încă pe vremea lui Roman: o strânsură de arivişti, unii mai abili, alţii mai spălaţi, dar în nici un caz deştepţi sau morali.

Altă întrebare de „cetăţean turmentat” ţine de eşichierul politic. PD se tot declară formaţiune „de dreapta”. De unde şi până unde? „Pe ce se bazează?”, vorba lui Moromete. Realitatea arată perfect contrariul. O formaţiune mai populistă şi mai agresivă, mai ancorată în mâlul stângist decât PD, România n-a avut de la FSN încoace. Dacă lucrurile ar fi stat altfel nu văd cum „mariajul” cu PNL a dat chix după numai câteva luni de la câştigarea alegerilor? Singurul partid care încă miroase a dreapta, şi doctrinar, şi faptic, rămâne, vrem nu vrem, PNL-ul. Cum a ajuns PNL, normalmente „de stânga”, în partea cealaltă a tablei politice de joc, e o poveste lungă, în care nu are nici un rost să intru acum. E un fenomen european, explicabil în esenţă prin secularizarea accelerată din ultimele patru decenii. Cert mi se pare un lucru: dacă PD şi Oacheşul de la Cotroceni s-ar simţi „de dreapta” atunci n-ar fi avut nici o problemă să meargă cot la cot cu PNL. Dar paradoxul României e următorul, cum am mai scris: deşi nu există, în realitate, aproape nici un partid de dreapta până la capăt, totuşi alegerile se câştigă prin campanii de dreapta. Mai mult, trebuie să fii orb ca să nu-ţi dai seama că Oacheşului puţin îi pasă de România, de legi, de sfânta constituţiune ş.a.m.d. Puţin îi pasă de banii publici. Referendomania ar părea o toană de copil răzgâiat, dacă nu ne-ar fi costat miloane de euro şi dacă, mai grav, n-ar dovedi, o dată în plus, dispreţul cotrocenist faţă de instituiţiile statului.

Singura şansă a românilor care votează e să scape urgent de buturuga de la Cotroceni. Mi-e teamă însă că democraţia ne va juca din nou feste. Naiba să-l ia de vot universal, într-un context şi într-o ţară în care este limpede că face numai ravagii. Dar câţi au libertatea interioară şi curajul minim să recunoască acest lucru? Mai bine democraţi decât normali, nu-i aşa? Prin urmare, dacă maturii sau imaturii noştri alegători nu-şi vor da seama că eliminarea „animalului antipolitic” de la Cotroceni este singura soluţie pentru supravieţuire, atunci nu le doresc decât perechea Becali-Vadim Tudor. Cu aceştia doi paradisul se instaurează garantat şi iute. Aferim!

Biografie :

Cristian Bădiliţă (n. 196 8) a predat literatura şi limba greacă veche la Universitatea din Timişoara. Este doctor al Universităţii Paris IV Sorbona cu teza Métamorphoses de l’Antichrist chez les Pères de l’Eglise (Paris, Beauchesne, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociaţiei Eleniştilor din Franţa). Coordonator al Septuagintei în cadrul New Europe College, Bucureşti. Fellow al Istituto trentino di cultura (2002-2005) şi al Wissenschaftskolleg zu Berlin (2005-2006).
Publicaţii originale: Călugărul şi moartea (Polirom, 1998); Tentaţia mizantropiei. Stromate (ediţia a II-a, Curtea veche, 2006); Platonopolis sau Împăcarea cu filozofia (Polirom, 1999); Regele cu o harfă în mîini (Curtea veche, 2007); Nodul gordian (ediţia a III-a, Curtea veche, 2004); Manual de anticristologie (Polirom, 2002); Pe viu despre Părinţii Bisericii (Humanitas, 2003); Duminica lui Arcimboldo (Brumar, 2004); Apocalips de buzunar (Curtea veche, 2005).
Ediţii îngrijite şi antologii: Miturile lui Platon, Humanitas, 1996; Eliadiana, Polirom, 1997; Mircea Eliade. Întîlnirea cu sacrul, ediţia a II-a, Echinox, 2001; Jean Cassien entre l’Orient et l’Occident (avec Attila Jakab), Beauchesne/Polirom, 2003; Nostalgia Europei. Volum în onoarea lui Al. Paleologu (în colaborare cu Tudorel Urian, Polirom, 2003); Les Pères de l’Église dans le monde d’aujourd’hui (avec Charles Kannengiesser), Paris, 2006 etc.
Traduceri comentate: Evanghelii apocrife, ediţia a V-a, Polirom, 2005; Trei apocrife ale Vechiului Testament, Polirom, 2000; Evagrie Ponticul, Tratatul practic. Gnosticul, ediţia a II-a, Polirom, 2003; Patericul, ed. a II-a, Polirom, 2005 ş.a.

Make A Comment: ( 8 so far )

blockquote and a tags work here.

8 Responses to “Doctor Cristian Badilita”

RSS Feed for Radupress’s Weblog Comments RSS Feed

d-le badilita, va repet a nu stiu cata oara: nu sunteti traian ungureanu (ce stil jurnalisticm ziaristul complet),sunteti un teolog de mana a doua, cautati-va o catedra si nu mai traiti din banii nevestii

sunteti PENIBIL!

narcis
februarie 15, 2008

Trebuie sa i-o spui personal, mie imi place si l-am pus pe blogul meu.

radupress
februarie 15, 2008

badilita este un adevarat patriot.

narcis
februarie 17, 2008

Si eu care te-am banuit de rea vointa, ai dreptate.

radupress
februarie 17, 2008

glumeam, e doar penibil

vorba lui Baconsky, un ilustru necunoscut in hexagon

se pare ca patrologia de buzunar nu are ce cauta la Sorbonna

narcis
februarie 22, 2008

Pe de alta parte nu trebuie sa recunosti ca la Sorbuna nu se cumpara nici masterate nici doctorate.

radupress
februarie 22, 2008

Numai prin curatarea Cotroceniului de istericul personaj cu pulsiuni de tradator se poate ca Romania sa revina la normalitate! Altfel, un si mai adanc haos ne asteapta, sau, cine stie ce drama nationala… Doamne fereste!

Maria Barbu
aprilie 5, 2008

Maria, doar un an a mai rămas.

radupress
aprilie 6, 2008

Where's The Comment Form?

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...